1. Parcurile din Nyiregyhaza
Plimbările la ora 05:50 dimineața prin parcuri pot fi terapeutice. Pentru că avem un copil matinal, care acasă se trezește la ora 6, în Ungaria trezirea lui era la ora 5, ora locală. După prima cafea, pe a doua o luam cu noi în parc și ne bucuram de păsările care cântau, de aerul curat și de bucuria de a fi singuri în parc.
Echipamentele din parcuri sunt potrivite atât pentru copii mici, cât și pentru copii mai mari. Pe lângă hinte și tobogane, veți găsi și tiroliene, un castel de lemn, locuri de cățărat și figurine din desene animate.
În România nu am văzut încă, parcuri atât de bine echipate și îngrijite.
2. Lacul din Nyiregyhaza
După micul dejun, ne întorceam în parc până la deschiderea Grădinii Zoologice. În mijlocul parcului veți găsi un lac termal. Pe marginea lacului este amenajat un aquapark cu tobogane care se termină fix în lac. Acesta cred că ar putea fi o experiență tare faină pentru copiii mai mari, care știu să înoate.
Tot aici se închiriază și hidrobiciclete și vă puteți bucura de o plimbare liniștită pe lac.
Noi ne-am plimbat pe malul lacului și am hrănit rățuștele și bobocii, am ascultat păsărelele cântând și ne-am bucurat de aerul curat și de mirosul divin al florilor de tei până la ora 9, când se deschidea Grădina Zoologică.
3. Grădina Zoologică din Nyiregyhaza
Deja la vârsta de 1 an și 7 luni, cât are Marius acum, Grădina Zoologică este extrem de interesantă. Am fost cu el la Zoo de mai multe ori de când s-a născut, în diferite etape de dezvoltare, însă acum mi se pare că apreciază cu adevărat această experiență și arată un interes mai mare față de animale.
Am mers la prima oră la Zoo, ca să profităm de răcoare și în speranța că nu va fi aglomerat. Totuși, a fost destul de aglomerat, în special la intrare. Însă, știind că se pot cumpăra bilete online, le-am achiziționat rapid și nu am mai stat la coada. Pentru cei cu bilete online, de dimineață a fost o intrare separată.
Ne-am plimbat preț de o oră și jumătate printre animale și păsări, iar când am observat semnele de oboseală, am mers la hotel pentru somnul de prânz. Atât de solicitantă a fost pentru Marius acea dimineață, încât, în cele 2 minute de mers în cărucior de la Zoo la hotel, abia am reușit să îl ținem treaz.
După somnul și masa de prânz ne-am întors din nou la Zoo, ca să continuăm experiența cu un copil odihnit, care însă, n-a rezistat mai mult de două ore.
4. Aquapark-ul din Nyiregyhaza
A doua zi dimineața, înainte de a pleca acasă ne-am dorit tare mult să mergem să ne bălăcim la piscină și să îi oferim lui Marius această experiență și aici.
La ora 9, am intrat rapid și în jurul orei 10 și jumătate am plecat de acolo cu un copil foarte obosit dar fericit.
Aquapark-ul (Aquarius Experience Bath) nu e mare, însă au bazine pentru copii de toate vârstele și de asemenea au locuri de joacă cu tobogane, ladă de nisip și diferite hinte. Am apreciat din nou faptul că peste tot sunt mulți copaci și te poți bucura de umbra acestora.
În zona de interior sunt șezlonguri, fără plată, însă în exterior sunt doar câteva băncuțe. Data viitoare când vom merge e musai să pun și o pătură în bagaj, ca să ne putem bucura de umbra copacilor.
Lângă bazinele de copii mici, sunt angajați care supraveghează și atenționează aparținătorii copiilor mai mari că supravegherea acestora se face de pe margine și nu din bazin. Mai mult decât atât, copiii mai mari sunt atenționați că accesul lor nu este binevenit în bazinele copiilor mici. Am apreciat mult aceste aspecte și mi se par solicitări normale.
5. Muzeul Satului din Nyiregyhaza
Un obiectiv pe care l-am ratat de această dată a fost Muzeul Satului. Am aflat despre el cu câteva zile înainte să plecăm și eram extrem de entuziasmați. Când am ajuns acolo însă, am aflat că era închis fix în week-endul în care am mers noi și de asemenea, ca majoritatea muzeelor, era închis și lunea.
Cu siguranță ne vom întoarce la Nyiregyhaza și îl vom vizita, dacă nu anul acesta, anul viitor cu siguranță.
Bonus
În același parc despre care vă povesteam se află și o fântână cu lumini, care cântă la orele 11, 13, 15, 17, 19, 20 și 21. Marius ca de altfel și ceilalți copii din parc s-au bucurat de fântână împreună cu adulții care îi însoțeau.
Cu atâtea activități de făcut, cu liniștea de care am avut parte, cu simplitatea oamenilor de acolo și cu mâncarea bună de care ne-am bucurat (despre care vă voi povesti într-o altă postare), Nyiregyhaza ne-a lăsat o impresie tare faină. Ne-am decis să ne întoarcem acolo atunci când timpul ne va permite și să stăm cel puțin 5 nopți.
Ne puteți urmări aventurile pe profilul de Instagram – Hoinariprinlume sau pe pagina de Facebook – Hoinariprinlume.
Ce frumos v-ați petrecut timpul împreună ❤️
A fost un week-end minunat.
Buna ziua, unde a-ti fost cazati?
Bună ziua.
Noi am fost cazați la Hotel Aventinus, foarte aproape de Zoo. Dar sunt mai multe opțiuni de cazare în zonă.