Dacă vă place ciocolata, e musai să încercați această rețetă delicioasă. E un brownie cu ingredient surpriză și fără zahăr adăugat. Spun fără zahăr adăugat pentru că se pune în ea și ciocolată. Dacă vă place, puteți opta pentru o ciocolată fără zahăr.
Încă de la prima încercare, acest brownie a intrat direct pe lista de favorite din casa noastră. Se face repede, simplu și unde mai pui că are în compoziție o legumă delicioasă?
Ingredientele de care vei avea nevoie sunt următoarele:
- 170 gr. ciocolată
- 125 ml. lapte
- 170 ml. sirop de arțar sau agave
- 250 gr. piure de cartof dulce
- 125 gr. unt de arahide
- 1 linguriță extract de vanilie
- 125 gr. făină
- 20 gr. cacao
- o linguriță praf de copt
- un praf de sare
Modalitatea de preparare este următoarea:
- Se curăță cartofii dulci, se spală și se taie. Îi puteți fierbe sau îi puteți pregăti la abur. Acest pas poate fi făcut chiar și cu o zi înainte.
- Se pune pe foc o oală cu laptele și ciocolata ruptă în bucăți. Se lasă să fiarbă până când ciocolata se topește.
- Cartofii dulci fierți se fac piure. Îi puteți pune în blender împreună cu siropul de arțar, ciocolata cu lapte, untul de arahide și extractul de vanilie. Blenduiți totul până când rezultă o compoziție omogenă.
- Într-un bol amestecați toate ingredientele uscate. Peste ingredientele uscate turnați compoziția blenduită și amestecați până când nu mai rămâne făină neîncorporată.
- Preîncălziți cuptorul la 180 de grade. Tapetați o tavă cu hârtie de copt. Turnați compoziția și lăsați tava la cuptor pentru 25-30 de minute.
- După ce scoateți tava din cuptor, lăsați totul să se răcească în tavă pentru 40-50 de minute.
- Apoi scoateți brownie din tavă împreună cu foaia de copt și îl puteți felia.
La noi în casă s-a devorat totul în câteva zile. Aștept impresiile voastre.
Vă doresc poftă bună!
Nu uitați, dacă încercați rețeta, aștept impresiile voastre aici sau pe instagram.
Ne puteți urmări aventurile pe profilul de Instagram – Hoinariprinlume sau pe pagina de Facebook – Hoinariprinlume.