Prima dată am făcut chifteluțe la cuptor acum câțiva ani. De atunci, nu am mai încercat și nici nu m-am mai gândit să le prăjesc vreodată în tigaie, cu sau fără ulei. Poate vă întrebați ”de ce?”.
În primul rând noi nu prea folosim uleiul pentru prăjit. Folosesc doar ulei de măsline și mereu folosesc foarte puțin. Un plus e faptul că mâncăm sănătos și nu trebuie să îmi fac griji pentru stocarea și aruncarea uleiului.
În al doilea rând, e faptul că e mult mai rapid să faci chifteluțele în cuptor. Nu trebuie să stai lângă tigaie, să le verifici, să le întorci și să pui altele. Le pui pe toate în tavă și le lași în cuptor până când sunt făcute. Simplu, rapid și sănătos.
Inspirația pentru aceste chifteluțe a venit de la prazul din cămară, care stătea să se ofilească. Am adăugat niște carne tocată mix de porc și vită și încă câteva ingrediente și au ieșit niște chifteluțe delicioase.
Ingredientele necesare pentru chifteluțele rapide și delicioase sunt următoarele:
- 350 gr. carne tocată de porc și vită (noi mereu o alegem pe cea bio de la Lidl)
- 90 gr. de praz
- 120 gr. ardei capia verde
- un ou
- 30 gr. pesmet
- o linguriță și jumătate de boia de ardei dulce
- o linguriță mix de condimente Zatar
- o linguriță mix condimente vită de la Biomarket
- 300 ml. sos de roșii (eu am folosit bulion făcut de noi în casă, rețeta o găsiți pe instagram)
Modul de preparare:
- Se curăță prazul și ardeiul capia. Se taie în bucăți mai mari, se introduce în blender sau chopper și se mărunțește bine. Puteți să le tăiați și cu cuțitul, în funcție de preferințe.
- Într-un bol încăpător se pun toate ingredientele, exceptând sosul de roșii.
- Se amestecă ingredientele bine cu mâinile și apoi se lasă la odihnă aproximativ 15-20 de minute, pentru ca toate aromele să se împrietenească bine.
- Se preîncălzește cuptorul la 180 de grade. Se tapetează o tavă cu hârtie de copt. Se formează chifteluțele și se așează în tavă.
- Se introduce tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru 40 de minute.
- Când chifteluțele mai au câteva minute, într-o oală se pune pe foc sosul de roșii.
- După ce scoateți chifteluțele din cuptor le așezați în oală și le lăsați să fiarbă cam 5-7 minute la foc mic. Apoi sunt gata pentru a fi servite.
Lângă chifteluțe noi am optat de această dată pentru Couscous fiert simplu, pe care l-am amestecat cu sosul de roșii. Voi puteți opta pentru un piure de cartofi, quinoa fiartă sau chiar orez, în funcție de preferințe.
O porție de 140 de grame de chifteluțe cu sos are aproximativ 155 de calorii.
Din cantitățile de mai sus, eu am format 22 de chifteluțe. Am pus în cuptor pentru un prânz 12 bucăți iar restul de 10 bucăți le-am congelat pentru un alt prânz rapid, într-o zi în care nu voi avea timp sau chef să mai gătesc. Pe acelea le voi scoate din congelator și le voi introduce în cuptor congelate. Ca să fiu sigură că sunt făcute le voi lăsa la cuptor cu 5-10 minute în plus.
Nu uitați, dacă încercați rețeta, aștept cu drag impresiile voastre dar și poze pe instagram.
Vă doresc poftă bună!
Ne puteți urmări aventurile pe profilul de Instagram – Hoinariprinlume sau pe pagina de Facebook – Hoinariprinlume.
1 thought on “Chifteluțe delicioase cu praz”