Trebuie să vă mărturisesc de la început, că deși Cipru este o destinație populară pentru români, aceasta e prima mea experiență în această țară.
Atunci când soțul a planificat această excursie, nu am crezut că vom reuși să mergem. În 14 august am născut-o pe Maria Cristina, cea de-a doua minune a noastră. Prin urmare, să cred că la mijlocul lunii octombrie vom putea zbura în Cipru pentru 5 nopți era cam utopic. Dar am avut parte de binecuvântare din partea Lui Dumnezeu și am reușit să mergem. Despre cea de-a doua naștere dar și despre prima, vă voi povesti într-o postare ulterioară.
Primul zbor cu doi copii
Revenind la această minunată escapadă, vă pot spune că primul zbor cu doi copii a fost tare ușor. Zborul din Debrecen în Cipru a durat 3 ore la dus și 2 ore și jumătate la întoarcere. Când am zburat spre Cipru, zborul a fost puțin după prânz.
Marius a ațipit imediat după decolare și s-a trezit cu vreo 20 de minute înainte de aterizare. În tot acest timp micuța a dormit, a mâncat și s-a trezit. Mi-a fost de mare ajutor wrap-ul elastic ca să o adorm. Singura problemă a fost când, la aterizare, stewardesa mi-a cerut să îi pun micuței centura. Fetița dormea în wrap atât de bine și a trebuit să o scot din wrap pentru a-i putea pune centura.
Drumul de la aeroport la hotel
Imediat cum am ieșit din aeroport, ne-a lovit aerul cald și plăcut. La noi era toamnă rece deja, deci a fost tare bine. Am căutat rapid un taxi cu scaun de copil. A fost complicat să găsim un taxi cu un scaun de copil. Dacă ne doream două scaune, sigur mergeam pe jos la hotel.
De cum am urcat în mașină, am auzit piese grecești, mă simțeam ca în Grecia. De această dată am făcut o excepție și am ținut-o pe micuță în wrap. Știu că nu e recomandat. Facem astfel de excepții extrem de rar. Marius a stat în scaunul pentru copii.
Drumul până la hotel a durat cam 20-30 de minute. În tot acest timp am admirat casele în diferite stiluri arhitecturale. Am regăsit în Cipru o bucățică din Grecia, pe care n-am mai văzut-o de mai bine de 10 ani. Aveam planificată o escapadă în Grecia în 2022, dar am ajuns în Turcia în schimb. Puteți citi toată aventura aici.


Cazarea noastră în Cipru
Am optat pentru o cazare pe plajă pentru că ne doream mult să ne plimbăm seara pe faleză sau pe plajă. Știam că nu vom avea energie să vizităm prea multe.
Din punct de vedere al amplasării, hotelul a fost o alegere tare bună. Ne-am cazat la Radisson Beach Resort Larnaca. Hotelul nu este în zona cea mai turistică din Larnaca, în plină agitație.
Însă, în jur găsești de toate, de la cafenele, la restaurante și magazine alimentare și magazine cu suveniruri. Camera pe care am primit-o a fost destul de mare încât să păstrăm deschisă și canapeaua care era pregătită ca pat. Astfel au fost nopți în care eu am dormit cu cea mică în pat și Marius cu tati pe canapea.
Hotelul nu are o plajă amenajată. Dar are două piscine, dintre care una este pentru copii. Piscina pentru copii are doar apă mică, fără tobogane. După zona de piscine există o zonă verde cu mai multe șezlonguri, de unde se poate admira marea și faleza. În aceeași zonă e și barul pentru piscină. Zona verde era puțin neîngrijită, însă umbra oferită de palmieri și umbreluțe a compensat. Apa mării în zona hotelului e mică până destul de departe. La intrare e o zonă cu pietre iar apoi nisip fin.
Undeva în spatele clădirii este și o zonă mică de joacă pentru copii. La micul dejun, după ce Marius mânca, de obicei mergeam acolo. Sunt tobogane și hinte și era aproape mereu umbră.





Plaja din Cipru
Dimineața, după micul dejun care era variat, proaspăt și delicios noi mergeam pe plaja Oroklini. În Larnaca, atât în oraș cât și unde eram noi cazați, plajele sunt administrate de către autoritățile locale. Sunt amenajate cu șezlonguri și umbreluțe iar prețul este 2,50 euro / zi pentru un șezlong și același preț pentru o umbreluță. Oroklini Beach e o plajă cu nisip fin, un singur rând de șezlonguri și intrare lină în apă. În apropiere este și un loc de joacă acoperit cu protecție pentru soare.
La prânz ne întorceam la hotel pentru somnul de prânz și uneori pentru o gustare de la barul de pe plajă. Sandvișurile de la bar sunt gustoase, însă nu vă recomand să încercați pizza. Nouă ne-au servit o pizza congelată și fără gust.
Despre ce bunătăți am savurat în Cipru și unde am mâncat la cină, vă voi povesti într-o altă postare.
La mijlocul lunii octombrie noi am prins o vreme foarte faină. Au fost cam 24-29 de grade și cei mai curajoși au făcut baie și în mare. Piscina deși trebuia să fie încălzită, nu era suficient de caldă pentru cineva obișnuit cu apa termală. Însă ne-am bucurat de apa din piscina copiilor.




Transportul în comun
Într-una din zile am decis să mergem să ne plimbăm puțin prin oraș. Pentru că e greu, dacă nu chiar imposibil să găsești un taxi cu două scaune de copii, am optat pentru transportul în comun.
În fața hotelului este o stație de autobuz. Google maps nu afișează transportul în comun din Cipru. Prin urmare ne-am instalat aplicația lor de transport în comun – Pame App. Aplicația este disponibilă atât pentru Android cât și pentru Iphone. Autobuzele au avut o întârziere între 5 și 17 minute față de timpul afișat în aplicație. Costul unei călătorii este de 2,40 euro / persoană. În autobuze se poate achita doar cash. Mijloacele de transport în comun sunt curate și noi nu am prins aglomerație. Transportul în comun a fost cea mai sigură și potrivită opțiune având în vedere că eram cu doi copii.
Mai mult decât atât, la întoarcere am renunțat la taxi și am mers cu autobuzul la aeroport. Am ajuns la timp și ne-am simțit mai în siguranță decât cu taxi.
Excursiile
Am mers de două ori în oraș. Prima dată am mers după-masa, pentru a lua cina. Am mâncat extrem de bine la un restaurant amplasat în apropierea falezei. Dar, despre aceasta vă voi povesti într-o postare ulterioară.
A doua excursie în oraș a fost de dimineață. Am mers să vedem Biserica Sfântului Lazăr din Larnaca. Ne-am plimbat pe străduțele pietruite din cetate. Am prins un soare minunat și nu a fost deloc aglomerat. Când am ajuns la biserică, tocmai se oficia botezul unei fetițe. Deși nu am înțeles nimic din slujbă, m-a emoționat până la lacrimi, având în vedere că la scurt timp urma să fie și botezul fetiței noastre.
În apropierea bisericii, am descoperit Aphrodites Secret. E o locație cu multe gustări delicioase produse în Cipru. Noi am luat caju prăjit și învelit în miere. Veți găsi la ei o mulțime de arome și gustări, de la chipsuri de orez la nuci și alune de tot felul. Recomand să îi căutați și să le încercați produsele.
Pe faleza din zona centrală, pe o distanță de câteva sute de metri am văzut două locuri de joacă pentru copii pe plajă. Erau amenajate frumos, întreținute și acoperite cu material pentru protecția împotriva soarelui. Plaja din zona centrală este foarte lată și este de asemenea amenajată cu șezlonguri și umbreluțe administrate de autoritățile locale.







Scurte concluzii
Perioada în care am ales să mergem noi în Cipru este la finalul sezonului, respectiv în a doua parte a lunii octombrie. Vremea a fost minunată, iar în ultima săptămână a lunii urmau să fie maxime de 32 de grade. Zonele vizitate și restaurantele nu erau deloc aglomerate, ceea ce nouă ne-a plăcut foarte mult. M-aș întoarce în Cipru în octombrie oricând. Soarele a fost puternic dar blând. Ne-am și bronzat binișor.
Această experiență în Cipru ne-a demonstrat că este o destinație baby friendly și family friendly. Ne-am simțit atât de bine încât cred că ne vom întoarce. Din punct de vedere al bugetului, prețurile au fost accesibile.
Până la următoarea postare despre Thailanda, ne puteți urmări aventurile pe profilul de Instagram – Hoinariprinlume sau pe pagina de Facebook – Hoinariprinlume.