Sărățelele acestea au gustul copilăriei mele. Sunt fix acele sărățele pe care ni le făcea buni Ana, pe care ni le face și astăzi dacă îi cerem. Suntem niște norocoși să ne putem bucura încă de bunica noastră.
Îmi amintesc și azi cum făcea aceste sărățele în bucătăria ei mică iar eu așteptam nerăbdătoare să iasă din cuptor ca să le pot mânca așa calde.
Am cerut și am primit această rețetă de sărățele de mai bine de un an și le pregătim destul de des. Sunt crocante și delicioase. La noi nu rezistă mai mult de trei zile.
Ingredientele de care aveți nevoie sunt următoarele:
- 300 gr. făină
- 100 gr. unt
- o lingură de untură
- un ou și un gălbenuș
- 100 gr. cașcaval
- 2 linguri de smântână
- o linguriță de sare
- 7 gr. praf de copt
- sucul de la o lămâie
- chimen, susan sau mix de semințe



Modalitatea de preparare este următoarea:
- Într-un bol se amestecă untul și untura cu făina. Puteți amesteca cu robotul sau chiar cu mâinile.
- Într-un bol mic se amestecă bine gălbenușul cu smântâna.
- Praful de copt se amestecă cu sucul de lămâie.
- Peste compoziția din bol se adaugă gălbenușul cu smântâna, praful de copt cu lămâia și cașcavalul ras. Compoziția se frământă bine cu mâinile sau cu robotul de bucătărie, până când rezultă un aluat omogen.
- Se împarte aluatul în două părți. O parte se întinde cu într-o foaie subțire iar cealaltă se lasă pe masă, urmând să fie întinsă ulterior.
- Aluatul se taie în bastonașe lungi și groase de un deget care se așează într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.
- Într-un bol se bate celălalt ou. Bastonașele se ung cu ou și se presară deasupra chimen, susan, brânză rasă sau mix de semințe, în funcție de preferințe.
- Tava se introduce în cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru 18-20 de minute, sau până când sărățelele devin aurii deasupra.
E o rețetă pe care o puteți pregăti și împreună cu cei mici. Dacă vă cântăriți toate ingredientele și le pregătiți astfel încât să fie doar puse în bol, totul e mult mai ușor.
Gustările pregătite împreună cu cei mici sunt mereu cele mai gustoase.
Vă doresc poftă bună!
Nu uitați, dacă încercați rețeta, aștept impresiile voastre aici sau pe instagram.
Ne puteți urmări aventurile pe profilul de Instagram – Hoinariprinlume sau pe pagina de Facebook – Hoinariprinlume.