Skip to content
Hoinari prin lume

Hoinari prin lume

Un blog despre călătorii în familie.

Menu
  • Călătorii
  • Parenting
  • Sănătate
  • Din Bucătărie
  • Contact
  • Despre
Menu

Idei de Cadouri pentru Micii și Marii Călători

Posted on October 30, 2025October 30, 2025 by Daniela

Încetișor se apropie sezonul cadourilor. Și pe lângă multe zile de naștere la care suntem invitați, va veni și Crăciunul cu multe cadouri evident.

Am ajuns deja la vârsta la care facem o listă de cadouri pe care copiii și le-ar dori. Însă mereu mai este loc de câte ceva special. Ca să fim siguri că Moșul de la bunici nimerește cadourile, îi dăm și noi părinții o mână de ajutor.

Chiar și de ziua de naștere a celor mici, uneori întocmim o listă pe Gifster cu cadouri care știm că i-ar bucura. E foarte simplu, îți faci cont gratuit. Apoi creezi o listă unde poți salva jucăriile sau obiectele pe care și le dorește cel mic. Lista o poți împărtăși cu copy – paste prietenilor sau rudelor. În listă ei vor putea accesa produsul direct din link și chiar îl pot comanda de pe site-ul indicat de tine. Apoi îți comunică dacă au ales ceva și elimini produsul din listă. Simplu, nu?

Dar revenind la ale noastre, cu toții ne dorim să facem cele mai faine cadouri celor dragi, indiferent de ocazie. Însă uneori avem impresia că au tot ceea ce își doresc. Atunci sunt binevenite sugestiile și ideile noi. De aceea m-am gândit că ar fi de folos o listă cu idei de cadouri pentru micii și marii călători.

Pentru micii călători

Pentru copii în general este bine să știe la ce să se aștepte. Dacă acum începeți să călătoriți cu cel mic, cărțile cu tematică de călătorie sunt aur curat.

În funcție de vârstă, puteți începe cu Micii Exploratori Lets Go la Aeroport care e o carte potrivită chiar de pe la un an și jumătate. E o carte cu ferestre și îi va plăcea celui mic chiar de la început. Îi poți povesti imaginile și el va afla ce se întâmplă la aeroport și va ști la ce să se aștepte.

Apoi, de pe la 2 ani deja puteți citi împreună Conni zboară cu avionul, Conni merge în excursie sau chiar Conni la schi. Colecția Conni este fascinantă pentru toți copii. Textele sunt simple și prezintă întâmplările de zi cu zi ale fetiței Conni și familiei ei. Dacă nu ați citit nimic din seria Conni până acum, vă va plăcea, promit.

După 3 ani puteți explora împreună cu Ema și Eric România sau Europa. Trebuie să vă mărturisesc că aceste două cărți Iubim să călătorim – Ema și Eric descoperă România și Ema și Eric descoperă Europa ne-au inspirat în călătoriile noastre. Pe lista noastră de viitoare călătorii au fost puse mai multe orașe și locații pe care vrem să le vedem, din cele menționate în aceste două cărți. Vă mărturisesc că inclusiv mie mi s-au părut extrem de bine scrise, cu umor și perfect pentru inspirație de călătorie.

Știu că pe lângă a avea copii pregătiți pentru experiențele din vacanță, pentru călătoriile lungi cu mașina sau avionul e bine să avem mereu câte un as în mânecă. Asta pentru că, chiar dacă le oferim ecrane pe drum, nu o facem mereu. Așa? Totodată vă mărturisesc că noi nu le oferim ecrane deloc pe drum. Și atunci sigur vine de la voi întrebarea:

Dar ce facem atâtea ore pe drum?

Ei bine, ne jucăm. Unii cu alții, sau uneori, când vrem și noi o pauză, îi lăsăm să citească sau chiar să se plictisească. Pentru că știm deja că plictiseala este bună, ea ajută creativitatea.

Dar cei care nu citesc? veți zice voi. Ei bine o investiție foarte bună în casa noastră este Răspundel Istețel și toate cărțile pe care le-am cumpărat de la el. Pe lângă informațiile prețioase din aceste cărți, primim și noi ”cadou” câteva momente de relaxare. Și veți vedea cât de multe pot învăța copiii din aceste cărți. E uimitor cum știu mult mai multe decât noi. Recomandarea mea de vârstă, ar fi 3 ani + pentru Răspundel Istețel.

De la 2 ani în sus

Ai noștri copii adoră să deseneze. De aceea noi avem mereu cu noi setul de desen MALA de la Ikea, care e potrivit deja de pe la 2 anișori. Dar în el nu avem doar foi de desen și creioane. Avem și cărți Usborne cu stickere, avem și planșe de răzuit dar și cărți de activități. Acest set este o investiție bună atât pentru călătorii, cât și pentru momentele în care ieșiți la cafenea. Îl luați cu voi și aveți 10 minute de liniște.

Pentru drumurile lungi cu mașina, sau avionul, Poeziile Vorbărețe fac minuni. Ca să îi opriți pe cei mici din veșnica întrebare ”Când ajungem?”, jucați cu ei un joc care le stimulează memoria, vorbirea și interacțiunea. Jocul conține cartonașe cu imagini, o poezie și întrebări care i se adresează celui mic după citirea poeziei și este potrivit de pe la 2 ani.

De la 3 ani în sus

Pentru vârsta de 3 ani + există Kitul pentru dezvoltarea atenției și memoriei. Acesta conține carduri cu 40 de poezii scurte, cu imagini cu diferite animale. După ce citiți poezia, îi adresați întrebările de pe cartonaș. Astfel copilul își dezvoltă memoria, atenția și vorbirea. Prin urmare, e WIN-WIN. Nimeni nu se mai plictisește, aveți parte de o activitate faină și timp de calitate cu cei mici.

Iar pe lângă acest kit, Grabolo este un joc mic și perfect pentru vacanțe. Prin interacțiunea cu voi, cei mici vor învăța culorile și cifrele până la 6. Este practic primul pas spre jocurile de societate începând cu vârsta de 3 ani.

Indiferent dacă mergeți cu mașina sau avionul, omida Bugsy e pregătită să vină cu voi. Acest joc colorat e despre cum să ne construim propria omidă. La început cei mici pot să o ”construiască” după sufletul lor. Apoi le puteți introduce provocările de pe cartonașe. Într-un săculeț puteți pune cu voi în orice geantă acest joc colorat de înșirat pe ață.

De la 5 ani în sus

Din aceeași categorie, dar de la vârsta de 5 ani +, sunt extrem de faine și utile jocurile Memorace. Știm deja că perioada de glorie a memoriei umane este în copilărie. Prin urmare ar fi păcat să nu profităm de asta. Sigur ați observat și voi cum cei mici sunt niște bureței care absorb și rețin totul. Ei bine, jocurile Memorace le vor oferi informații de calitate, prin joacă, interacțiunea cu minim un adult și le vor stimula memoria. Ele conțin 56 de carduri, un zar și o clepsidră. Sunt atât de mici și perfecte de pus în bagaj. Noi am luat pentru Marius Corpul meu sănătos și trebuie să vă mărturisesc că îl adoră.

Pentru momentele când vreți și voi câteva minute de liniște, sunt potrivite și cărțile magnetice cu provocări de la Smart Games. Spre exemplu cea cu Parada Pinguinilor sau Reciful de Corali îi va ține cu succes ocupați pe cei mici, până citiți și voi 10-20 de pagini dintr-o carte. Cartea este magnetică și vine cu provocări cu 28 de grade de dificultate. Cei mici își vor dezvolta gândirea logică, abilitățile de rezolvare a problemelor și gândirea strategică.

Din categoria jocurilor extrem de portabile, face parte și colecția IQ de la Smart Games. Potrivite pentru vârsta de 6 ani +, acestea sunt atât de compacte încât încap chiar și în poșetă. Jocurile conțin 8 piese în culori vibrante, o tablă de joc, capacul transparent și o broșură cu 120 de provocări și soluții. Aceste jocuri dezvoltă gândirea logică, concentrarea, raționamentul dar și abilitatea de rezolvare a problemelor. Le puteți lua cu voi în avion, mașină dar chiar și pe plajă.

Pentru mămicile călătoare, cărora vreți să le bucurați sufletul, cred că e perfect un cocktail pe plajă.

Dar până mergeți la plajă, puteți să le dăruiți câteva cărți bune de citit în concediu. Cărți ușurele care să te țină acolo în suspans și să lase creierul să se odihnească puțin ar fi cele de la Freida McFadden. Vă recomand aici toată seria Menajera dar și cartea Să nu mă minți sau Iubitul. Asta înseamnă că în concediu luați copilul și îl duceți în piscină măcar jumătate de oră pe zi, ca să poată și mami să citească ceva.

Pentru relaxare..

Dacă aveți rezervată o vacanță de Crăciun sau Revelion și soția se plânge de dureri de spate, un cadou perfect ar fi o sesiune de spa. Știm cu toții cât de greu le este mamelor să se desprindă de cei mici. Dar dacă alegeți să îi faceți cadou o sesiune de spa, veți vedea câtă nevoie a avut de ea. Se va întoarce la voi relaxată și plină de energie. Așa că, dacă aveți ocazia nu ezitați să plătiți și să rezervați sesiunea de spa. Nu de alta dar ele vor amâna la nesfârșit să facă o rezervare, deși au nevoie de un moment de relaxare.

Pentru sănătatea partenerului/partenerei

Tot pentru durerile de spate, dar și pentru mai multă atenție față de sănătatea partenerelor, iubitelor sau soțiilor, recomand să le cadorisiți cu o pereche de Lang.S. Pantofii barefoot creați de Lang.S imită mersul desculț, sunt lucrați din materiale naturale și sunt extrem de rezistenți. Veți vedea cum după ce îi primesc, îi vor alege cu prioritate la fiecare ieșire în parc și în fiecare excursie.

Eu sunt fericită purtătoare de Lang.S de mai bine de un an. Și mă bucur că atunci când mergem în city breakuri, nu trebuie să îmi duc cu mine pantofi de schimb. Asta pentru că, pantofii barefoot nu te strâng, nu te țin, nu te apasă și nu te bat. Atunci când îi porți, e ca și cum ai umbla desculț. Dacă optați pentru o pereche de Lang.S pentru partenerele voastre, sau pentru partenerii voștri (pentru că știu că mă citesc mai multe mămici), aveți 10% reducere la orice produs neredus Lang.S cu codul HOINARIPRINLUME.

Pentru excursii fără griji

E aproape un clișeu deja, dar tot o voi zice. Atât de mult au crescut taxele pentru bagaje și locuri la companiile aeriene low cost, încât deseori e mai ieftin să iei bilete de avion la companiile de linie. Iar dacă reușești să ai doar un ghiozdan ca bagaj, economisești o grămadă de bani.

De când am descoperit Classic Backpack de 28l de la Cabin Zero, am avut deja mai multe zboruri și excursii doar cu bagajul de mână. Acest rucsac poate fi cadoul perfect pentru partenerul de viață. Iar dacă alegeți și o culoare pe care o adoră, va fi cel mai bun cadou dar și o investiție.

Rucsacul Classic Cabin Backpack 28l de la Cabin Zero este certificat și aprobat de către Ryanair, Easyjet, Wizz Air și Jet2 ca bagaj de mână. Iar în combinație cu Packing Cubes de la Cabin Zero, poți avea 4-5 zile de haine din sezonul rece într-un singur rucsac.

Produsele Cabin Zero sunt lucrate din materiale de calitate și impermeabile, cu atenție la detalii, disponibile într-o paletă largă de culori, la prețuri accesibile.

Pare incredibil, așa-i? Dar e real!

Pe lângă rucsacuri și packing cubes, au și tot felul de borsete și gentuțe. Eu am deja două astfel de borsete de la ei și ambele au buzunar cu protecție RFID pentru carduri. Sunt compartimentate genial, materialele sunt de calitate superioară iar atenția la detalii se vede în fiecare produs Cabin Zero. Aceste borsete sunt perfecte pentru carduri, bani și telefon în excursii. Dacă e nevoie, încap în ele și ochelarii de soare.

Puteți achiziționa orice produs (care nu se află la promoție) cu 15% reducere folosind codul HOINARI_PRIN_LUME.

Ne puteți urmări aventurile pe profilul de Instagram – Hoinariprinlume sau pe pagina de Facebook – Hoinariprinlume.

Related posts:

Destinație potrivită pentru familii – Tatranska Lomnica Prima experiență în Turcia cu un copil de aproape doi ani Toamna prin Viena Aventura noastră în Fuerteventura

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

libhumanitas.ro carturesti.ro%20 librarie.net

© 2026 Hoinari prin lume | Powered by Superbs Personal Blog theme